Din Secretele Alfabetului Ebraic

La nivelul de bază al oricărei exprimări scrise există un alfabet. La baza matematicii stau simbolurile numerice. Ce s-ar întâmpla dacă cele două baze ar deveni una singură, dacă literele si cifrele ar avea aceleaşi simboluri?
Nu este de mirare că este nevoie de instruire intelectuală şi multă inspiraţie şi intuiţie pentru a putea interpreta în profunzime un text ebraic. Acest fapt apare dintr-un motiv clar şi anume: în ebraică nu există simboluri diferite pentru litere si cifre. Există o corelare între alfabet si un sistem de numerotaţie, numele acestei corespondenţe este Gematria (derivat din grecescul Geometrie).

Dintre formele Gematriei amintim: forma „revelată” care apare în mai multe forme ale Iudaismului Rabinic şi forma „mistică”, o practică îndeosebi kabalistică.

Într-un text în care secvenţă de simboluri se poate interpreta ca număr sau cuvânt, este evident că pot apărea confuzii pentru cei nepregătiţi într-un astfel de domeniu.

Alfabetul ebraic este alcătuit din 22 de caractere, cinci dintre ele având o formă diferită dacă apar ca ultimă literă într-un cuvânt. Asocierea dintre litere si cifre se face după următorul cod:

Vom da mai departe un exemplu simplu şi destul de răpândit de aplicare a Gematriei, care ne va servi atât pentru a sublinia un înţeles mai profund al unui nume sau cuvânt, cât şi pentru a sublinia relaţiile speciale între anumiţi termeni.

(!Notă: în ebraică se scrie de la dreapta la stânga)
Cuvântul în ebraică pentru tată este .āb fiind format din literele ALEF si BET: ב א

Cuvântul în ebraică pentru mamă este .ēm este compus din literele ALEF şi MEM: מ א

Cuvântul în ebraică pentru copil este yælæd: IOD, LAMED, DALET: ד ל י

Dacă folosim tabelul de conversie vom obţine:

• pentru cuvântul tată: alef=1, bet=2 => 1+2=3;
• pentru cuvântu mamă: alef=1, mem=40 => 1+40=41;
• pentru cuvântul copil: iod=10, lamed=30, dalet=4 => 10+30+4=44.

Partea cea mai spectaculoasă apare atunci când observăm că adunând cuvântul „tată” cu cuvântul „mamă” obţinem ca suma cuvântul „copil”, cu alte cuvinte: tata+mama=copil. De asemenea, se consideră că acele cuvinte care au suma literelor egală au o anumită relaţionare între ele sau fac parte din aceeaşi categorie.

Nu întâmplător se consideră că vechile scrieri au un caracter mai profund decât pare la prima vedere. Astfel înţelegem obsesia anumitor persoane de a pătrunde semnificaţiile ezoterice ale unor texte. Totuşi, calculul strict matematic este una şi înţelegerea simbolurilor este alta. Din acest punct de vedere în Gnoză se spune clar că este nevoie de mai mult decât simplul intelect, mintea senzorială sau mintea intermediară pentru a pătrunde misterele simbolurilor. Este nevoie de o MINTE INTERIOARĂ şi astfel se deschid cele 3 trepte ale iniţierii: IMAGINAŢIE, INSPIRAŢIE şi INTUIŢIE. Aceasta ţine de un alt tip de dialectică şi anume de dialectica conştiinţei, de un limbaj simbolic asemănător cu cel al viselor şi parabolelor.

Nicholas Flamel, alchimistul nemuritor

Nicholas Flamel este unul dintre cei mai cunoscuţi alchimişti ai tuturor timpurilor. Celebritatea sa, alimentată de-a lungul secolelor de diferite creaţii literare, a crescut şi mai mult în ultimii ani, datorită creatoarei lui Harry Potter, J. K. Rowling, care îl introduce ca personaj în „Harry Potter la şcoala vrăjitorilor“, dar şi romanului „Alchimistul – Secretul nemuritorului Nicholas Flamel“ de Michael Scott, care s-a bucurat se suficient succes pentru a fi nevoie de o continuare – „Magicianul“, netradusă încă în limba română.
Nicholas Flamel a fost cunoscut, în timpul vieţii, drept alchimistul care a desăvârşit Marea Operă şi a obţinut Piatra Filosofală. Într-adevăr, el a construit numeroase spitale, biserici şi locuinţe pentru săraci în Paris, lăsând de asemenea, în urma sa, o avere importantă pentru acea epocă. Ori, se ştie că, printre altele, se credea că Piatra Filosofală are puterea de a transforma în aur orice metal.La bogăţia sa dovedită istoric (testamentul său, de exemplu, se păstrează încă) se adaugă legendele despre nemurire. Conform unei versiuni, un hoţ a deschis mormântul lui Flamel, sperând că va găsi acolo aur. Nu a găsit aurul pe care îl căutase, dar în mormânt nu se afla nici cadavrul alchimistului. Deducţia care a decurs de aici este clară: lipsa unui corp înseamnă că moartea a fost doar o înscenare şi că, de fapt, alchimistul devenise nemuritor. Aşa îl cunoaşte şi personajul lui J.K. Rowling, ca pe un bătrân în plină formă, dar în vârstă de 656 de ani.Aceste legende au fost amplificate de operele de ficţiune amintite şi de multe altele. Referiri la Nicholas Flamel se găsesc şi în romanul „Notre Dame de Paris“, de Victor Hugo, unde personajul Frollo îl citează ca pe un adevărat maestru, în „Contele de Monte Cristo“, de Alexandre Dumas, într-o discuţie a lui Edmond Dantes cu doamna Danglars, în „Pendulul lui Foucault“ de Umberto Eco sau în celebrul „Cod al lui Da Vinci“ de Dan Brown.

Nicholas Flamel s-a născut în anul 1330 în orăşelul francez Pontoise şi a murit (sau, mai bine spus, ceremonia funebră a fost organizată) în 1418, la Paris. A primit o educaţie de calitate, învăţând să scrie şi să citească în franceză şi în latină, într-o perioadă în care imensa majoritate a populaţiei era analfabetă.În tinereţe, şi-a deschis o afacere la Paris, lucrând în acelaşi timp ca notar, copist şi anticar. Până la inventarea tiparului de către Gutenberg aveau să mai treacă o sută de ani, astfel încât singura soluţie pentru a difuza o carte sau pentru a înregistra o tranzacţie era să apelezi la un scrib profesionist. Prin urmare, afacerea lui Flamel mergea bine, el mutându-se dintr-o mică prăvălie de lemn de pe Strada Notarilor într-o casă cu etaj, unde a deschis un magazin mai mare şi a angajat şi câţiva ucenici. De asemenea, s-a căsătorit cu o văduvă tânără, atrăgătoare şi înstărită, pe nume Perenelle, care avea să îi fie alături în permanenţă.
Datele pe care le avem despre itinerariul spiritual al lui Flamel provin din „Cartea figurilor Hieroglifice“, în care povesteşte cum o carte veche, pe care o cumpărase pentru suma de numai doi florini, avea să îi schimbe viaţa pentru totdeauna: „Astfel, după moartea Părinţilor mei, în timp ce îmi câştigam traiul din Arta Scrisului, făcând Inventare şi socoteli, reglând cheltuielile tutorilor şi minorilor, mi-a căzut în mână, pentru suma de doi florini, o carte aurită, foarte veche şi foarte mare. Ea nu era făcută nici din hârtie, nici din pergament, aşa cum sunt făcute celelalte cărţi, ci (aşa cum mi s-a părut) din scoarţa delicată a unor arbuşti moi. Coperta sa era din cupru foarte fin, gravată în întregime cu litere sau figuri stranii; cât despre mine, cred că acestea puteau fi caractere greceşti sau din vreo limbă veche asemănătoare. Chiar dacă nu ştiam să le citesc, şi ştiu bine că ele nu erau nici note şi nici litere latineşti sau galice, totuşi înţelegeam câte ceva. Cât despre interior, foile sale din scoarţă erau gravate cu mare măiestrie, scrise cu un ac de fier, cu litere latine colorate, frumoase şi foarte clare. Ea cuprindea de trei ori şapte foi, a şaptea dintre acestea fiind mereu fără scris. În locul scrisului, la prima a şaptea filă era pictată o baghetă şi şerpi care se înghiţeau unul pe altul; la a doua a şaptea filă, o cruce pe care era crucificat un Şarpe; la ultima a şaptea filă erau pictate deşerturi, în mijlocul cărora ţâşneau mai multe fântâni frumoase, din care ieşeau mai mulţi şerpi, care alergau de colo colo. Pe prima foaie era scris cu litere mari, capitale şi aurite: Abraham Evreul, Prinţ, Preot, Levit, Astrolog, Filosof al Naţiunii Evreilor, prin mânia lui Dumnezeu împrăştiată printre gali, transmite sănătate.“

Începând din acest moment, Nicholas Flamel şi soţia sa Perenelle şi-au dedicat întregul timp descifrării tainelor acestei cărţi. A fost nevoie de o călătorie în Spania, apoi de continuarea asiduă a studiului, dar rezultatul final a meritat toate eforturile: „În sfârşit, am găsit ceea ce doream şi am recunoscut de îndată acest lucru, după mirosul puternic. Având acest lucru, am îndeplinit cu uşurinţă Lucrarea. Astfel, cunoscând pregătirea primilor agenţi şi urmând întocmai cartea mea, nu aş fi putut să greşesc, nici dacă aş fi vrut acest lucru. Deci, prima dată când am făcut proiecţia, a fost pe Mercur, din care am transformat o jumătate de livră în Argint pur, mai bun decât cel din mină, aşa cum am încercat şi am tot încercat, de mai multe ori. Asta se întâmpla pe 17 ianuarie, într-o zi de luni, spre prânz, în casa mea, doar în prezenţa soţiei mele Perrenelle, în anul una mie trei sute optzeci şi doi. Şi apoi, urmând mereu cuvânt cu cuvânt cartea mea, am făcut-o cu Piatră roşie, pe o cantitate asemănătoare de Mercur, tot doar în prezenţa soţiei mele Perrenelle, în aceeaşi casă, în a douăzeci şi cincea zi a lunii aprilie din acelaşi an, pe la ora cinci seara, când am transformat cu adevărat în cam tot atâta aur pur, cu siguranţă mai bun decât aurul obişnuit, mai moale şi mai mlădios. Vă spun adevărul adevărat. L-am prefăcut de trei ori cu ajutorul soţiei mele Perrenelle, care înţelegea la fel de bine ca şi mine, deoarece mă ajutase la operaţii; şi fără îndoială că, dacă ar fi vrut să se apuce să facă totul singură, ar fi reuşit acest lucru. Aveam destul după ce făcusem asta o singură dată; dar îmi făcea foarte mare plăcere să văd şi să contemplu în vase lucrările admirabile ale Naturii“.După obţinerea pietrei filosofale, legenda este greu separabilă de adevăr. Singurele indicii pe care le avem sunt cărţile lui Flamel şi, în primul rând, „Cartea figurilor hieroglifice“ şi „Testamentul“.

Se păstrează, de asemenea, şi fosta locuinţă a lui Flamel, situată în Paris, pe strada Monmorency, la nr. 51. aceasta este, totodată, şi cea mai veche clădire din capitala Franţei. La muzeul Cluny există, de asemenea, placa de pe mormântul său din fosta biserică Saint Jacques de la Boucherie, demolată între timp, în 1717. pe piatră sunt reprezentaţi în basorelief Iisus, Sfântul Petru şi Sfântul Pavel, iar o inscripţie atestă faptul că Nicholas Flamel, fost scrib, a lăsat mai multe proprietăţi ce urmau a fi folosite în scopuri caritabile, precum şi diferite danii în bani pentru biserici şi spitale din Paris.
După moarte, a urmat legenda nemuririi, care se conturase încă din timpul vieţii. Dar nu am fi oare mai fericiţi dacă am şti că nu este doar o legendă şi că undeva trăieşte un alchimist născut acum aproape 700 de ani, ţinând la loc de cinste o veche carte aurită, care i-a aparţinut demult unui misterios Abraham Evreul?

Programul filosofiei ca sistem metafizic si stiinta a logicii

Hegel a impus in cultura filosofica europeana ideea ca filosofia trebuie sa fie un sistem coerent si unitar de gandire pentru toate domeniile de exercitiu intelectual. El trebuie sa explice functiile diverse ale spiritului, unitar in esenta sa, si sa coreleze intr-un sistem cele trei mari valori cardinale. Adevarul, Binele si Fumosul. „Cunoasterea nu este reala si nu poate fi infatisata decat ca stiinta, sau ca sistem”. Pentru a intelege modelul hegelian de filosofare si tipul de metafizica pe care il propune, trebuie sa facem o scurta retrospectiva in istoria speculatiei filosofice. Chiar Hegel o intreprinde in celebrele sale prelegeri de istoria filosofiei.

Inca de la greci, filosofia si-a propus sa determine natura fiintei. Fiinta este tot una cu principiul lumii pe care filosofii l-au identificat cu diverse elemente cosmologice ale lumii (apa, aer, foc, atomi, vid, homeomerii etc), in obiecte ideale (numarul sau armonia la Pitagora), Ideea la Platon, materia si forma la Aristotel, s.a. Grecii propun, asadar, o metafizica a obiectului. Pe urmele lor, nici metafizica crestina nu a procedat altfel. Ea l-a ontologizat pe Dumnezeu si l-a vazut tot ca pe un principiu al lumii, numai ca l-a conceput in calitate de principiu creator. Cu totii, filosofii greci si crestini, plecau de la o certitudine. Principiul exista in exteriorul nostru. Important este ca noi, prin proceduri metodice, rationale sau dogmatice, sa-l cunoastem. Prin urmare pentru aceasta perioada avem o metafizica a obiectului, a exterioritatii.

Dimpotriva, epoca moderna, odata cu Descartes, pune problema radical diferit. Singura certitudine este ceea ce exista in interiorul nostru, cum am remarcat, gandirea noastra. Nu exista o alta certitudine. Existenta, exteriorul, lumea externa este „dedusa” din gandire. Prin urmare, acum avem de-a face cu o metafizica a subiectului, a interioritatii. Programul lui Descartes este radicalizat de catre Kant in cele trei Critici. In Critica Ratiune Pure, Kant sustine ca metafizica este posibila doar ca filosofie trancedentala, ca metafizica a subiectului, a interioritatii. Nu putem spune nimic despre lucru in sine, despre exterioritate. Or, cum mai spuneam, Hegel este omul sintezelor. El a propus o metafizica a unitatii intre subiect si obiect, intre subiectiv si obiectiv, intre interioritate si exterioritate, intre nemijlocit si mijlocit. Unitatea aceasta a subiectivului cu obiectivului este numita de el Absolut sau Idee Absoluta. Metafizica sa este asadar, una a Ideii. Daca aplicam acum metoda dialectica, vom intelege ca metafizica sa este una a Ideii care devine prin ea insasi. „In conceptia mea, care se va justifica numai prin expunerea sistemului insusi, totul revine la a intelege si exprima adevarul nu ca substanta dar tot atat ca subiect”.”Adevarul este intregul. Intregul este insa numai esenta care se implineste prin dezvoltarea sa. Trebuie spus despre Absolut ca este in esenta rezultat, ca el este numai la urma ceea ce el este cu adevarat; si in aceasta tocmai sta natura sa de a fi ceva real, subiect, adica devenirea lui insusi”. Dialectica permite permanente treceri de la obiectiv la subiectiv, de la natura, la istorie si spirit. De aceea Hegel critica filosofia kantiana pentru ca a considerat ca metafizica nu este posibila ca stiinta despre lucrul in sine, despre suprasensibil. Ea nu poate ramane la ceea ce prescria Kant: la cercetarea critica, la ideea de filosofie transcendentala care investigheaza conditiile apriori ale cunoasterii. Restrangerea obiectului de studiu al metafizicii la cercetarea subiectivitatii umane si la lumea fenomenelor a fost criticata de Hegel in lucrarea Credinta si Stiinta aparuta in 1802. „Prin faptul ca esenta ei este aceea de a fi idealism critic, filosofia kantiana marturiseste direct ca principiul sau este principiu al subiectivitatii si a gandirii formale…”.

Or, cunoasterea – in viziunea lui Hegel – trebuie sa fie centrata pe ceea ce noi numim astazi obiect real. A cunoaste – sustine Hegel – inseamna a cunoaste in mod absolut si nu limitat. Nu exista argumente pentru a limita cunoasterea. Kant greseste pentru ca elimina filosofia din regimul ei de cunoastere a Absolutului, decretand ca noi putem cunoaste doar fenomenul, ceea ce este lucru pentru noi, si nu noumenul, adica lucrul in sine, obiectul real. Hegel isi propune sa-l continue pe Kant care a ramas blocat in regimul opozitiilor dintre lucru in sine-lucru pentru noi, spirit-lume, suflet-corp etc. „Filosofia kantiana se opreste, simplu, la opozitie si face din identitatea acesteia sfarsit absolut al filosofiei, adica pura limita care este o negatie a filosofiei: dimpotriva ca sarcina a adevaratei filosofii…este depasirea absoluta a opozitiilor”.

In conceptia lui Hegel, filosofia este o stiinta a Absolutului. Ea incearca sa-l cuprinda, sa-l cunoasca. Marea problema a filosofiei consta in incercarea de raspuns la intrebarea: Cum gandim Fiinta in sine? Fiinta ca principiu al lumii a fost gandita numai ca ceva obiectiv, ceva care exista in afara mintii noastre: ca apa, ca foc, ca substanta etc. Dar noi trebuie sa privim lucrurile si din perspectiva noastra, a felului in care ne pozitionam noi mintea pentru a cunoaste. Altfel spus, trebuie sa ne intrebam ce tipuri de structuri de gandire comune tuturor (de facultati cum se spunea in limbajul vremii) mobilizam atunci cand cunoastem. Astfel, lectia kantiana este integrata (creator) si dusa mai departe din punctul in care ea a ramas. Asadar, cum gandim noi Fiinta in sine, Absolutul, si. mai ales, cum o explicam? Hegel sustine ca Fiinta in sine nu poate fi cuprinsa dar poate fi descrisa, iar metodele acestei descrieri este dialectica. Ea consta in a descrie miscarea reala a gandirii, numita de el „fenomenologia spiritului”, care incearca sa surprinda mecanismele logice de trecere de la abstract la concret, de la principiul abstract al lumii, Absolutul, la ceea ce reprezinta rezultatul final al devenirii lui, Spiritul Absolut.

In acest inteles, al descrierii fenomenologice a gandirii omenesti in raportarea ei la Absolut, metafizica este vazuta ca o logica. Asa se explica de Hegel isi intituleaza tratatul sau de ontologie cu expresia Stiinta logicii.

Johann Gottlieb Fichte

Viata lui Fichte. Unul dintre marii succesori ai lui Kant este Johann Gottlieb Fichte. Se naste la 19 mai 1762 in satul Rammenau din Saxonia din fiul unui taran sarac. Dotat cu o inteligenta puternica si o vointa darza, urmarit de un noroc care nu l-a parasit in momentele decisive ale vietii sale, Fichte a reusit sa razbata pana sus intre figurile cele mai de seama ale spiritualitatii germane. Aparitia in 1792 a lucrarii sale Critica oricarei revelatii, fara indicatia numelui autorului face ca ea sa fie atribuita lui Kant, ceea ce ii aduce, dintr-odata lui Fichte un loc de profesor la Universitatea din Jena. Moralitatea ce domina din adancul fiintei sale intreaga sa personalitate spirituala constituie o trasatura prin care se inrudeste indeaproape cu Kant. In scaunul profesoral Fichte nu se simte numai pur si simplu un om de stiinta, ci da curs si unei irezistibile vocatii de reformator moral.

Cand adversarii sai obtin sa fie scos de la catedra sa din Jena trece la Universitatea din Berlin. Aici isi continua activitatea sa didactica inregistrand cotele cele mai inalte ale succesului profesional. Cu deosebire acele Cuvantari catre natiunea germana, pe care le-a tinut in 1807-l808 in Berlinul ocupat chiar sub nasul soldatilor francezi cu un curaj dispus sa infrunte orice risc, au avut un rol deosebit de mobilizator in redesteptarea sentimentului national al tuturor germanilor. A simtit de datoria sa inclusiv sa participe in razboaiele de eliberare duse contra lui Napoleon inrolandu-se in modul cel mai activ in valul de rezistenta indreptat contra ocupatiei franceze.

Moare la 27 ianuarie 1814 rapus de febra tifoida pe care i-a adus-o in casa sotia lui care a contractat-o in timpul ingrijirilor date soldatilor germani raniti in luptele de eliberare nationala. Alte opere: Bazele doctrinei stiintei (aparuta in primaa versiune in 1794); Sistemul moralitatii (1798), Destinatia omului (1800).

Personalitatea lui Fichte. In personalitatea spirituala a lui Fichte si-au dat intalnire, contopindu-se in modul cel mai fericit, inclinatia catre speculatiile cele mai abstracte si o dorinta de actiune hotarata sa invinga orice rezistenta. Pornind din el insusi, isi va concepe viata ca pe o datorie, o munca pentru care a fost ales tocmai el in vederea sarcinii de a scoate si ultimele consecinte ale principiului autonomiei sferelor constiintei elaborat de Kant. Aceasta personalitate a sa este cea care a facut din el unul din reprezentantii cei mai de seama ai acelor aspiratii care au devenit punctul de pornire in redesteptarea nationala a poporului german. Slabita si divizata politic, Germania si-a construit in vremea lui Fichte o patrie spirituala proprie, inalienabila, in sanul poeziei si al filosofiei. Cei care au trudit la edificarea acestui imperiu al spiritului, intre care in primul rand Fichte, nutreau convingerea nedezmintita ca acest imperiu al spiritului va aduce, in sfarsit, omenirii epoca mult visata a fericirii.

Aceasta il inradacineaza pe Fichte in solul ideatic al iluminismului Dar din cauza suferintelor si violentelor abatute asupra lumii de Revolutia franceza si de razboaiele ce ea le-a provocat, crede in cele din urma Fichte, fericirea amintita nu s-a putut inca infaptui.

Obiectul filosofiei: libertatea. Fichte porneste din gandirea lui Kant, din care isi insuseste in primul rand acel principiu eriticist, conform caruia libertatea constituie principiul absolut. Privita in ansamblul ei conceptia filosofica a lui Fichte apare ca o incercare de fundamentare si demonstrare in maniera „stiintifica” a ideii de libertate pe care, desigur, i-a inspirat-o marea Revolutie franceza. Pe aceasta latura esentiala a gandirii sale, Fichte se raliaza curentului de idei dominant in epoca sa. al iluminismului. Dar realizarea libertatii ca scop al miscarii istorice a omenirii, reclama dupa autorul „doctrinei stiintei” mijloace cu totul diferite, chiar opuse, celor puse in joc de iluminism. Aufklarung-ul vizand in primul rand aspectul social-politic al libertatii, se angajase intr-o actiune de emancipare a omenirii, care urmeaza sa fie condusa catre limanul fericit al libertatii, printr-o noua formula de organizare sociala a vietii, ca urmare a difuzarii filosofiei la nivelul tuturor stratunlor sociale. Fichte abandoneaza aceasta procedare, oarecum populara, a iluminismului, punand la contributie spre infaptuirea idealului libertatii mijloacele mai elevate ale unei stiinte filosofice abstracte si abstruse, facuta din concepte cu totul altele decat ale simtului comun, care face apel la intuitie ca la un dat exceptional.

Este vorba, deci nu pur si simplu de o filosofie oarecare, pentru ca aceasta fiind intelepciune apartine vietii, ci de o stiinta situata deasupra sferei vietii care constituie premisa necesara ce conditioneaza orice filosofie. In fond, Fichte nu urmareste decat sa scoata toate consecintele practice care deriva din criticismul kantian. Desi intre idealul de libertate al lui Fichte si cel dezordonat si anarhic al miscarii „Sturm un Drang” se deschide o prapastie de netrecut. Fichte viseaza o libertate in sens mai mult vag romantic, care se produce si se reproduce pe sine prin sine si care depasindu-si permanent propriile sale creatii care ar putea s-o limiteze, constituie principala forta a progresului, respingand totusi ideea de activitate arbitrara, irationala in esenta sa. Libertatea lui Fichte se defineste ca fidelitate fata de ratiune si ordinea sa. Ea este perseverare a ratiunii in ea insasi, dar si educatie cu o larga deschidere sociala, caci libertatea personala nu se poate obtine decat in cadrul colectivitatii, care asociaza pe indivizi. Atomismul social al iluminsimului este strain gandirii lui Fichte, atrasa mai degraba de exigenta romantica a totalitatii. Libertatea nu se poate obtine in mod individual, izolat, ea poate fi asigurata doar omenirii ca totalitate, fiind rezultatul efortului ei comun. Intrebarea care se pune imediat in fata gandim lui Fichte este urmatoarea: daca lucrurile alcatuiesc o lume separata, independenta, supusa legilor rigide ale determinismului, cum poate fi aceasta lume cadrul exterior in care se realizeaza libertatea umana, cum poate sa devina continutul acestei lumi material al actiunii omenesti libere. Domeniul realitatii, in care este valabil principiul cauzalitatii, nu poate constitui locul de manifestare al libertatii. Daca libertatea este absolutul, asa cum credea Kant, atunci adevarata realitate nu e ceea ce este ci ceea ce trebuie sa fie. Eroarea in care a cazut vechea metafizica este aceea de a fi perseverat in a se constitui ca ontologie, cand de fapt ea ar fi trebuit sa ambitioneze in a fi deontologie: metafizica, nu trebuie sa se preocupe cu realul ci cu idealul, caci idealul constituie fundamentul originar al oricarei realitati.

Libertatea insasi constituie, dupa Fichte, o realitate ideala. Ea nu este o realitate in sensul de ceva implinit, ci ceva care se implineste, o activitate care permanent se face, ce tinde permanent sa se realizeze pe ea insasi. Tocmai pe acest motiv, libertatea nici nu poate fi ceva de natura materiala ci numai de natura spirituala. Aceasta activitate se produce numai pe ea insasi. Isi scoate creatiile din ea insasi, caci in afara sa nu mai exista nici o alta realitate. Scopul actiunii este intotdeauna un lucru ideal, o necesitate care inca nu exista dar vrea sa fie.Pentru ca lumea lucrurilor reglata de legile determinismului sa devina penetrabila in fata actiunii omenesti libere, trebuie sa apara drept un produs al constiintei omenesti insasi, o proiectie in afara a legilor gandim omenesti. Abia in felul acesta lumea devine transparenta pentru om, care o poate cunoaste si patrunde pana in intimitatea sa. Ambitia filosofica a lui Fichte va fi aceea de a demonstra ca lumea lucrurilor, natura intr-un cuvant, nu este decat un produs al constiintei omului, conditia pe care si-o pune libertatea insasi pentru propriul ei exercitiu si propriul ei progres. Lui Fichte i se pare ca astfel legitimeaza mai convingator decat Kant primatul ratiunii practice asupra ratiunii pure, primat ce ofera garantia libertatii morale.

Metoda in filosofie. In legatura cu aceste principii initiale pe Fichte l-a preocupat, in mai multe randuri, problema metodei insasi in filosofie. El sustine ca un filosof isi elaboreaza in deplina libertate numai principiul sau prim, pentru ca pornind de aici totul sa urmeze cu necesitate matematica, sa se lege de acest principiu unic in felul constructiilor teoretice ale matematicii. Tocmai de aceea, intreaga filosofie poate fi derivata apriori din acest principiu unic fundamental si intrucat obiectul filosofiei nu e realul ci idealul, este total fara sens sa se puna problema relatiei filosofiei fata de realitate. Acel mod de cunoastere, care prinde nu realitatea gata facuta a lucrurilor, ci libertatea care se face determinandu-se pe sine ca si continua actiune, este numit de Fichte „viziune intelectuala” si acesta va fi adoptat pentru elaborarea conceptiei sale metafizice. Evolutia conceptiei metafizice a lui Fichte traverseaza doua perioade relativ independente: una idealista, alta monista. In prima dintre acestea, el isi expune principiile intr-o forma cu un aspect riguros discursiv, intreaga gandire a lui Fichte se misca acum in jurul problemei activitatii, al faptei. Intr-o semnificativa coincidenta cu principiul goethean ca fapta este totul, el considera ca stiinta este o creatie, iar realitatea constituie o eclipsa a activitatii Eului. Obiectele stiintei nu pot fi lucrurile sale, existente, caci stiinta inseamna producere. Sarcina filosofului nu este descoperirea unor adevaruri gata facute, terminate, ci a modului cum se fac aceste adevaruri, pornind de la principiile initiale pe care acesta si le-a ales. Filosoful trebuie sa simta ca poarta in sine acea libertate din care da apoi nastere realitatii.

Eul si activitatile sale. Deasupra principiului cauzalitatii si a celorlalte principii ale ratiunii teoretice pure Kant asezase spontaneitatea lui ego cogito, in care isi afla, de altfel, intemeierea toate aceste principii. Deductia transcendentala kantiana s-a oprit astfel la „unitatea sintetica a constiintei”, constiinta constituind acel principiu unic care isi subordoneaza deopotriva ratiunea teoretica si ratiunea practica, natura si libertatea, inlaturand din sistemul lui Kant „lucrul in sine”, obiectul, ca o limitare exterioara a constiintei, a eului. Fichte identifica principiul suprem in subiect, in Eu ca si legislator al lumii prin activitatea sa intrinseca spontana. Lui Fichte i se pare ca desavarseste in modul acesta idealismul kantian. Intr-adevar, Kant a suprimat „metafizica obiectului” in favoarea „metafizicii subiectului”, fara a trage insa toate consecintele ce urmeaza din proclamarea suprematiei subiectului fata de obiect. Altfel zis, pentru Kant lumea este o existenta in subiect; pentru Fichte ea va fi o exitenta din subiect, mai precis o creatie a subiectului.

Din perspectiva consideratiilor pe care le desfasoara Fichte in filosofia sa, lumea exista in eu si prin eu, continutul ei se reduce la eu. Fichte vizeaza, un Eu absolut, deasupra eurilor individuale si independent de acestea. Acest Eu absolut este unul si acelasi in fiecare individ, identic cu sine in toti, este cu alte cuvinte calitatea universala de a fi eu a tuturor indivizilor. Cu aceasta, Fichte enunta in plan filosofic abstract visul politic de egalitate si fraternitate sociala in care crescuse secolul al XVIII-lea al luminilor. Abia romanticii vor lichida Eul absolut, inlocuindu-l cu eul individual, care creeaza lumea singur si din nimic, prin fantezia sa geniala, manifestandu-se in mod suveran in raport cu ea.

La Fichte, Eul absolut se prezinta ca principiu al existentei si al cunoasterii in acelasi timp, caci existenta este ceea ce a fost creat de Eu si prin intermediul creatiei este si cunoscut de catre Eu. Dar Eul absolut se determina mai cu seama ca actiune, activitate spontana izvorata din interior, neprovocata dar nici ingradita de ceva din afara. Deci, lumea exista fiindca e gandita, iar gandirea intrucat este activitate.

La temelia ultima a existentei sta activitatea gandirii, a Eului absolut. Activitatea Eului prezinta trei momente in desfasurarea sa: 1) activitatea tetica; Eul absolut se pune mai intai pe sine ca Eu dobandindu-si astfel constiinta de sine ajungand dintr-o activitate inconstienta o activitate constienta. Din aceasta prima activitate a Eului absolut rezulta principiul universal al identitatii Eu = Eu; 2) activitatea antitetica: Eul isi opune Non Eul. Aceasta activitate primind expresie in plan logic sub forma principiului universal al contradictiei Eu = Non Eu; 3) activitatea sintetica: opozitia dintre Eu si Non Eu trebuie suprimata intr-un act superior, caci Eul nu poate nega Eul dupa cum Non Eul nu poate nega Non Eul. Acest act superior trebuie sa fie sintetic, cuprinzand deopotriva Eul si Non Eul, si acesta este Eul universal. Acesta produce din sanul sau atat Eul cat si Non Eul in intentia ca ele sa se limiteze reciproc. Asadar, Eul absolut produce in mod inconstient, mai exact supraconstient, Eul divizibil, eurile omenesti, iar Non Eul, divizibil si acesta, va da nastere naturii care i se opune. Cand Eul determina Non Eul avem cunoasterea teoretica, iar cand Non Eul determina Eul avem actiunea pozitiva.

Ultimul Fichte. In a doua perioada a activitatii sale filosofice, Fichte se refugiaza in bratele unei conceptii ce inclina tot mai mult spre misticism, esuand in religie, cu neglijarea aspectului demonstratiei logice, care il retinuse intr-o asemenea masura mai inainte. Prin dialectica sa a celor trei momente ale activitatii Eului absolut, destul de arbitrara de altfel, Fichte a incercat sa dovedeasca cum spintul construieste aprioric, pe cale sintetica, doar din propriile sale puteri si independent de orice experienta, nu numai formele gandirii ci si continutul existentei -care este de fapt motivul acestui fantezist egocentrism filosofic. De ce Eul scoate din sine Non Eul care i se opune? Implinirea morala a Eului se poate realiza numai daca activitatea sa spontana intampina rezistenta unui obstacol. Nici o actiune omeneasca nu poate primi un caracter de moralitate daca nu implica un efort, daca nu are de invins o opozitie. Non Eul exista, in vederea stimularii vointei; el constituie materialul concret in care se realizeaza libertatea si prin care se afirma datoria omului. Numai prin actiune Eul individual isi extinde limitele autonomiei si independentei sale in dauna Non Eului. Nazuinta eului individual de a deveni activitate pura se realizeaza doar prin confundarea cu Eul absolut pe care, in ultima instanta, Fichte il identifica cu Dumnezeu. In evolutia sa ulterioara, Fichte se ocupa tot mai mult de Dumnezeu ca implinire a idealului moral. Protesteaza impotriva faptului de a vedea in Dumnezeu o realitate distincta, separata. Personalitatea inseamna in fond o limitare, o restrangere a esentei divine si are oroare fata de orice religie sau conceptie care il personifica pe Dumnezeu, socotind-o ca ceva nedemn pentru o fiinta rationala. In ochii lui Fichte, Dumnezeu reprezinta ordinea morala eterna a lumii si nu o persoana despotica si capricioasa, catarata deasupra lumii ca in teologia crestina. Conform cu asemenea idei, pentru Fichte devine religie si simpla credinta intuitiva in triumful definitiv al binelui in lume. Din sfera criticismului interesul sau se muta, astfel, tot mai mult in atmosfera evangheliei lui Ioan, cautand scopul vietii omenesti in odihna in sanul lui Dumnezeu. In esenta sa, doctrina lui Fichte se poate defini ca o exagerare morala a criticismului kantian.

Cum a creat Dumnezeu cele 12 zodii

Intr-o buna dimineata, Dumnezeu si-a privit cei 12 copii intrebandu-se ce le mai lipseste. Deodata dorinta de a-i inzestra cu vointa omeneasca I-a luminat fata. Unul cate unul, fii au pasit pentru a-si primi darul divin:

Tie Berbecule, iti harazesc prima mea samanta pe care o poti sadi cu onoare. Pentru fiecare samanta care va rodi, inca un milion va rodi in mana ta. Tu nu vei avea timp sa vezi crescand nici una dintre acestea pentru ca tot ce insamantezi va rodi cu prisosinta. Tu vei fi primul care va sadi in mintea umana Ideea Mea. Dar nu este datoria ta sa hranesti Ideea. Viata ta este actiune si sigurul tau scop este sa-l faci constient pe om de Creatia Mea. Celui care isi indeplineste menirea ii daruiesc virtutea respectului de sine?. Tacut, Berbecul a pasit spre locul sau.

Pe tine, Taurule, te inzestrez cu puterea de a preface samanta in substanta. Munca ta este mareata si are nevoie de rabdare. Tu trebuie sa implinesti tot ce a fost inceput, altfel semintele vor fi risipite in vant. Nu te vei indoi niciodata de puterea ta, nu-ti vei schimba gandul la mijlocul drumului si nu vei depinde de altii pentru a-ti desavarsi opera. iti ofer taria, foloseste-o intelept!? Si Taurul reveni supus la locul sau.

Tie, Geamanule, iti sunt sortite intrebarile fara raspuns, ca sa poti arata tuturor ceea ce vede si simte omul in jurul sau. Tu nu vei sti niciodata de ce acesta vorbeste sau asculta, dar in cautarea intelesurilor adanci ale lumii vei afla darul Meu: cunoasterea.? Iar Geamanul, ingandurat, pleca.

Pe tine, Racule, te investesc cu datoria de a-ti invata semenii ce este emotia. Tu vei starni rasul sau lacrimile; astfel, tot ceea ce ei vor vedea si vor gandi le va trezi multumire si bucurie sufleteasca. Pentru aceasta primeste in dar familia pe care tu o poti inmulti.? Si Racul se retrase timid.

Tu, Leule, ai menirea sa arati intregii lumi creatia Mea plina de stralucire. Dar sa te ingrijesti de mandria ta si intotdeauna sa iti dai seama ca este opera Mea, iar Creatorul este unic. Daca vei uita aceasta, oamenii te vor dispretui. Tu vei indeplini totul cu ardoare si orice vei face va fi spre binele tuturor. Pentru aceasta ai nevoie de nobletea cu care te inzestrez.? Leul pasi maiestuos spre locul sau.

Tie Fecioara, iti este dat sa cercetezi tot ceea ce omul a faurit in lumea pe care I-am daruit-o. Tu vei scruta patrunzatoare drumurile sale si-l vei preveni cand greseste. Astfel, creatia poate atinge desavarsirea prin tine. Pentru aceasta vei primi puritatea gandirii.? Fecioara pleca privind atent in jurul sau.

Tu, Balanta, ai misiunea de a-l ajuta pe om sa fie constient de indatoririle sale fata de ceilalti. Asa, el poate invata sa traiasca sentimentul fraternitatii si va capata deprinderea de a descoperi fata ascunsa a actiunilor sale. Te voi trimite oriunde este dezbinare, iar pentru stradania ta infinita de a readuce semenilor ordinea si calmul, iti voi darui dragoste.? Si Balanta se retrase umila spre locul sau.

Tu, Scorpionule, ai o insarcinare foarte dificila. Vei avea iscusinta sa patrunzi mintile oamenilor, dar nu iti va fi permis sa vorbesti despre ceea ce inveti. De multe ori vei fi cuprins de amaraciune datorita celor pe care le descoperi. Aceasta te va apropia insa de Mine si nu vei uita niciodata ca acolo unde nu sunt Eu va fi doar pervertirea Ideii Mele… Tu vei vedea atat de multi oameni traind asemeni animalelor si vei lupta atat de mult cu instinctele lor, incat uneori vei pasi alaturi de cale. Totusi, mai devreme sau mai tarziu, te vei reintoarce la Mine si de aceea primeste supremul dar al hotararii. Scorpionul pasi ferm spre locul sau.

Sagetatorule, tu ai misiunea de a-i face pe oameni sa rada, caci atunci cand inteleg gresit Ideea Mea devin posaci. Umorul tau le va reda speranta si astfel isi vor intoarce privirea spre Mine. Vei trece prin multe incercari si in fiecare existenta vei cunoaste neastamparul. iti harazesc darul infinitei abundente pe care o vei raspandi pretutindeni, iradiind lumina. Sagetatorul se retrase jovial la locul sau.

De la tine, Capricornule, vreau straduinta si sudoarea fruntii, pentru ca tu ai menirea de a-i invata pe oameni sa munceasca. Misiunea ta nu este usoara, caci vei purta toata truda oamenilor pe umerii tai. insa pentru jugul poverilor tale eu iti daruiesc intreaga responsabilitate a omului. Iar Capricornul pleca devotat spre locul sau.

Tu, Varsatorule, esti vizionarul omenirii, privirea ta desluseste toate posibilitatile glorioase. Vei trai insa durerea singuratatii pentru ca aceasta viziune nu-ti permite sa personifici Dragostea Mea. Dar pentru a-i intoarce pe oameni catre noile sanse primeste darul libertatii pentru a servi omenirea oricand va avea nevoie de tine. Varsatorul pasi increzator spre locul sau.

Tu, Peste, ai cea mai grea misiune dintre toate. iti cer sa ridici pe umerii tai toata suferinta omului. Lacrimile tale sunt menite sa fie lacrimile Mele. Durerea aceasta este rodul intelegerii gresite a Odei Mele, dar tu existi, ca sa-i aduci omului compasiunea. De aceea iti harazesc darul cel mai de pret: vei fi singurul dintre cei 12 copii ai Mei care Ma va intelege. Iar puterea cuprinderii divine este pentru tine felul in care te vei apropia de oameni si vei raspandi credinta. Si Pestele se retrase emotionat la locul sau.

Dumnezeu a spus:

Fiecare dintre voi are o scanteie din Mine. Dar nu trebuie sa luati partea drept intregul, sa o nesocotiti ori sa o identificati cu Creatorul. Toti 12 laolalta sunteti Unul. Creatorul insa este mai mult decat aceasta.Cei 12 copii au pornit sa-si indeplineasca menirea. insa cum fiecaruia ii parea darul celuilalt mai atragator s-au intors la Dumnezeu. El le-a spus: fiecare din voi a crezut ca darurile celuilalt sunt mai pretioase. De aceea va permit sa le schimbati. Si pentru o clipa fiecare copil s-a entuziasmat imaginandu-si toate posibilitatile noii sale misiuni.

Dar Dumnezeu a suras si a spus: va veti intoarce de multe ori la Mine sa-Mi cereti sa va eliberez de misiunea voastra si de fiecare data eu va voi indeplini dorinta. Veti trece prin nenumarate incarnari inainte de-a va implini misiunea initiala pe care a-ti primit-o de la Mine. Va daruiesc un timp nemasurat pentru aceasta, dar numai cand veti duce la bun sfarsit menirea, voi veti putea fi una cu Mine.

Trasaturile definitorii ale celor 12 zodii

Berbecul a fost investit cu energia inceputului. El are idei fulgeratoare “ de multe ori geniale “ si doreste sa realizeze mai multe proiecte simultan, dar nu ii este caracteristica finalizarea lor. Berbecul este prima zodie la care se trezeste constiinta de sine (el simte ca exista).

Taurului i s-a conferit energia stabilitatii, a fost inzestrat cu o mare putere de munca, incredere si rabdare si de aceea el poate duce la bun sfarsit orice actiune.

Geamanul a primit in dar puterea ratiunii, intelegerea spontana a lucrurilor si a fiintelor. Manifestand curiozitate in orice domeniu, el studiaza, se informeaza si obtine cunoasterea pe care doreste sa o impartaseasca celorlati pentru a le aduce si lor intelegerea.
Racului i-a revenit energia sensibilitatii. El ii face pe oameni sa constientizeze emotia trairilor si gandurilor pe care le au. Are o mare atractie pentru viata de familie si de grup, din dorinta de a obtine echilibru si securitate emotionala.
Leul – semn stralucitor generat de Soare – a fost investit cu energia fortei nobile, regale. Dotat cu vitalitate, demnitate, vointa ferma si autoritate, el reuseste in actiunile sale si primeste mereu recunoasterea meritelor sale.
Fecioarei i s-a conferit energia logicii, a discernamantului. Folosindu-si ingeniozitatea, nativul are o eficienta practica in tot ce intreprinde. Tendinta sa spre meticulozitate si exagerare a detaliului vine din dorinta ca orice lucru sa fie perfect.
Balanta este simbolul echilibrului intre minte si inima. Primind in dar energia dragostei si a iubirii, inzestrata deci cu un temperament afectuos si delicatete, Balanta cauta instinctiv sa aduca armonie in mediul sau.
Scorpionul este zodia care are legaturi profunde cu subconstientul. Nativul are acces la realitati divine, dar si la aspectele animalice ale lumii subconstiente si de aceea oscileaza permanent intre culmi si abisuri. Este dotat cu abilitate mentala si putere de a gandi corect, tocmai pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, sa reuseasca printr-un suprem act de vointa sa se ralieze definitiv planului divin.
Sagetatorul dovedeste o uriasa putere de transformare spirituala. El este inzestrat cu toate calitatile care faciliteaza raporturile umane: simpatie, elocventa si bunavointa. El orienteaza viata sa si a celor care se afla in jurul sau catre deschiderea maxima fata de Univers.
Nativul din zodia Capricorn cucereste pozitii sociale inalte si reuseste sa-si faca legaturi afective durabile printr-o autodisciplina inflexibila, o vointa legata de implinirea datoriei si un simt al responsabilitatii iesit din comun. Suscita respectul si stima celor din jur, fiind un model in munca sa organizata dupa principii precise.
Varsatorul este adeptul inventiilor, originalitatii si reprezinta deci viitorul. Din dorinta de progres el cauta sa amelioreze nivelul de viata material si spiritual al altora si actioneaza cu independenta si libertate de spirit, neconformandu-se nici unei metode stabilite de colaboratori sau superiori ierarhici. Aceasta ii creaza uneori deziluzii amare si ajunge sa considere ca viata este prea plina de nedreptati pentru a merita efortul sa reactioneze.
Nativul din zodia Pesti traieste sub semnul infinitului, al credintei si al misticii. Orientat prin excelenta catre alinarea suferintelor aproapelui sau, el manifesta dragostea si sacrificiul de sine.

Despre oameni si..virtute

Moralitate,intelepciune,virtute;sunt cuvinte respectabile dar vagi asupra carora  se poarta de secole dispute,fara a se ajunge la vreo intelegere!Vreau sa fiu intelept,dar voi fi sigur eu de intelepciunea mea atat timp cat voi crede ca nebunii sunt mai fericiti  decat mine sau chiar mai bucurosi?

Trebuie sa avem moravuri,dar suntem toti asemenea copiilor;moralitatile ne adorm.Si asta pentru ca ni se face o moralitate stupida,inconvenabila naturii noastre.Ni se vorbeste de ceea ce nu ne intereseaza si ne gandim la altceva.

Virtutea este un lucru foarte important:numele ei inseamna forta,putere.Lumea subsista prin virtutea lui Dumnezeu.Dar pentru noi ce este virtutea?Este o virtute sa postesti,slabindu-ti mintea si ingalbenindu-ti fata?Sa numim virtute  naivitatea omului onest care se lasa despuiat de smecheri?Este o virtute abstinenta de frica abuzului?Ce am crede despre un om care n-ar merge  de frica sa nu-si rupa picioarele?Virtutea in toate este opusul nulitatii,indolentei si neputintei.

Virtutea presupune actiunea;caci,daca se opune in mod obisnuit virtutea patimilor,se lasa sa se inteleaga ca nici ea nu este una pasiva.

Virtutea nu este numai forta,ci si ratiunea ce dirijeaza forta.Ea este puterea ce pastreaza echilibrul vietii.Marele secret al virtutii,al virtualitatii si al vietii,fie temporala,fie eterna poate fi formulata astfel:

„Arta de a balansa fortele pentru a echilibra miscarea”(Eliphas Levi)

Echilibrul pe care-l cautam nu este nemiscarea,ci acela care face miscarea regulata.Nemiscarea inseamna moarte,numai miscarea este viata.Acest echilibru motor este cel al naturii insasi.Natura,echilibrand fortele fatale,produce raul fizic sau chiar distrugerea aparenta pentru omul prost echilibrat.Omul se vindeca de relele naturii,stiind sa se sustraga printr-o folosire inteligenta libertatilor sale fatalitatii fortelor.Intrebuintez aici cuvantul fatalitate pentru ca fortele imprevizibile si neintelese de omul prost echilibrat i se par acestuia obligatoriu fatale.

Natura le-a dotat pe animale cu o multime de instincte pentru a le apara,dar a facut totul ca omul neprevazator sa piara.Animalele traiesc pe seama lor,ca sa zic asa,fara efort.Numai omul trebuie sa invete sa traiasca.Or,stiinta vietii este stiinta echilibrului moral.A impaca stiinta cu religia,ratiunea cu sentimentul,energia cu blandetea,iata fondul acestui echilibru.Adevarata forta invincibila este forta fara violenta.Oamenii violenti sunt oameni slabi si neprevazatori,ale caror eforturi se intorc intotdeauna impotriva lor insisi.Afectiunea violenta seamana urii si aversiunii.

Mania violenta te da orbeste pe mana dusmanilor.Stiti ca eroii lui Homer,cand se lupta intre ei,se insulta pentru a se infuria reciproc,stiind bine ca,dupa toate probabilitatile,cel mai furios din cei doi va fi invins.La fel,infierbantatul Achille era predestinat sa moara tragic.El era cel mai mandru si mai curajos dintre greci si nu aducea decat dezastre concetatenilor lui.Cel care cucereste Troia este prudentul si rabdatorul Ulise care se menajeaza intotdeauna si nu loveste decat atunci cand e sigur de reusita.Achille este Patima,Ulise este Virtutea;urmand aceasta dimensiune trebuie sa intelegem inaltimea filosofica si morala a poemelor lui Homer..